PREMIUM MEMBER - 5E (PRET NOU) ×
PARTENERIAT MIXHOST.RO ×
Jump to content

TS.WESTCSTRIKE.RO

Join OUR TeamSpeak

Welcome to WESTCSTRIKE



  • 2,052 Posts
  • Joined
  • Points
  • Optimus Prime 𝗘𝘅-𝗦𝘁𝗮𝗳𝗳
  • Offline User status
  • GRAND MASTER Member title
  • Optimus Prime

    𝗘𝘅-𝗦𝘁𝗮𝗳𝗳
    • Posts

      2,052
    • Joined

    • Last visited

    • Days Won

      4

    Posts posted by Optimus Prime

    1. image.png.db603dfda8de2373ebe1333aeadafbd8.png

      Compania chineză Leapmotor va produce o mașină electrică de oraș la uzina Stellantis din Polonia. Noul model va fi un rival pentru modele electrice ca Dacia Spring și Citroen e-C3.
       

      În curând, va exista pe piața din Europa un nou model electric accesibil venit din China. Mai exact, este vorba despre Leapmotor T03, un model de oraș care urmează să fie produs în Polonia, la uzina Stellantis din orașul Tychy. Aici sunt produse modele mai cunoscute, precum Fiat 500, Fiat 600 și Jeep Avenger.

      897088l-1000x0-w-377b0c09.jpg

      Piesele pentru noul model electric chinez vor fi produse în țara de origine, însă asamblarea finală va avea loc în Polonia. De altfel, mașinile vor fi livrate parțial asamblate către fabrica poloneză sub forma unor colecții SKD (Semi-knocked down).

      Noul Leapmotor T03 promite să fie un rival pentru alte modele electrice din clasa sa, cum ar fi Dacia Spring, Citroen e-C3 sau Fiat 500e. Modelul chinezesc primește un propulsor de 75 de cai putere, alimentat de o baterie de 31.9 kWh. Viteza maximă este de 100 de km/h, iar autonomia este de 280 de kilometri. Noul model este deja importat în anumite piețe europene, inclusiv în Franța. Este de așteptat ca prețurile lui Leapmotor T03 să pornească undeva de la 20.000 de euro.

      914174l-1000x0-w-6d980d1a.jpg

      Anul trecut, Grupul Stellantis a cumpărat 21% din acțiunile Leapmotor, într-un acord în valoare de 1.6 miliarde de dolari.

      Cele două companii au stabilit o societate mixtă prin care Stellantis primește drepturi exclusive de a construi, exporta și vinde modele Leapmotor în afara Chinei. Recent, societatea mixtă a fost aprobată în China, iar acum Stellantis deține 51% din acțiunile Leapmotor.

      China și în versiuni cu 54 de cai putere și cu 109 cai putere.

      Sursa :automarket

    2. image.png.f3a102ec61d4399dbdcec7b88e1c5013.png

      Constructorul ceh de automobile marchează 65 de ani de la debutul modelelor Octavia și Felicia. Ambele au fost prezentate în 1959, cu ocazia Salonului Auto de la Geneva.
       

      În urmă cu 65 de ani, Skoda prezenta în cadrul Salonului Auto de la Geneva două modele foarte importante. Este vorba despre Octavia și Felicia.

      Pe scurt, vorbim despre primele modele Skoda cu o punte față revizuită, care integra arcuri elicoidale și amortizoare telescopice. Mai mult, sunt primele care nu au mai avut cifre în denumire.

      Denumirea Octavia vine din limba latină, unde "octava" înseamnă cifra opt. A fost un nume inspirat, având în vedere că vorbim despre al optulea model produs de Skoda din 1945.

      760628l-1000x0-w-fa63981e.jpg

      Versiunea de bază avea un motor de 1.1 litri, cu patru cilindri, care dezvoltă 40 CP. Avea roți motrice spate, o transmisie cu 4 rapoarte și putea atinge o viteză maximă de 110 km/h. Octavia Super era cea mai puternică, versiune, echipată cu un motor de 1.2 litri, 45 CP și o viteză de top de 115 km/h.

      Tot în 1959, Skoda lansează modelul Felicia. Era o decapotabilă cu motot de 1.1 litri, cu carburator dublu, care dezvolta 50 de cai putere. A fost un succesor pentru modelul 450, gândit în special pentru piețele de export.

      748413l-1000x0-w-da7a5330.jpg

      Între 1958 și 1959, Skoda Felicia a fost replicată în circa 1.000 de exemplare, iar după premierele de la Geneva și Leipzig, cehii au trimis 3 mașini la Salonul Auto de la New York.

       

      Până în 1964, Skoda a produs 15.000 de exemplare Felicia.

       

      Ambele modele au fost reînviate în anii '90. În octombrie 1994 făceam cunoștință cu hatchback-ul Felicia, iar un an mai târziu cu Felicia Combi.

      623915l-1000x0-w-ee2a9c19.jpg

      În 1996 debutează varianta modernă a modelului Octavia. A doua generație a fost prezentată în 2004, a treia în 2012, iar a patra în 2019. Facelift-ul a venit în februarie 2024.

      Până în prezent, Skoda Octavia a fost comercializată în peste 7 milioane de exemplare, fiind unul dintre cele mai de succes modele din Europa.

      Sursa :automarket

    3. image.png.2372b0f0d93b745a02aebb2797c9e191.png

      Constructorul german de automobile a publicat o serie de imagini teaser cu viitorul Clasa G facelift. Așa cum bine știi deja, celebrul model va avea o versiune pur electrică.

      Mercedes-Benz Clasa G este unul dintre cele mai capabile vehicule de off-road din lume, abilități pe care și le-a demonstrat de-a lungul mai multor decenii. Acum a venit momentul ca actuala generație să primească un facelift.

      Debutul este, oarecum, iminent, dar chiar și așa Mercedes-Benz a publicat o serie de imagini teaser cu versiunile G500 și G63.

      Versiunea G500 va renunța la motorul V8 în favoarea unui propulsor cu șase cilindri, electrificat. De cealaltă parte, G63 va păstra unitatea V8 de 4.0 litri, dar ea va veni în compania unui sistem mild-hybrid la 48V.

      De asemenea, Clasa G facelift va fi disponibil și într-o versiune diesel mild-hybrid, dar și alături de un propulsor diesel fără electrificare. Nu în ultimul rând, să nu uităm de versiunea pur electrică. Aceasta ar putea fi denumită G580, având în vedere că Mercedes-Benz ar fi renunțat la numele EQG.

      Tot pe lista noutăților regăsim suspensia Active Ride Control.

      Din punct de vedere estetic, vorbim de o grilă revizuită, jante cu design noi și spoilere retușate.

      Germanii vor păstra forma pătrățoasă care au consacrat acest model, dar aerodinamica va fi îmbunătățită.

      La interior, pasagerii vor regăsi cea mai nouă versiune a tehnologiei MBUX.

      Sursa : automarket

    4. image.png.a25d1ab682f2c5c743fb4b9b2b0430a1.png

      Conducerea Campionatului Mondial de Raliuri a anunțat oficial că va renunța la motoarele hibride începând cu sezonul 2025. Totodată, a fost anunțat și un regulament tehnic nou pentru sezonul 2026.
       

      Campionatul Mondial de Raliuri, cunoscut mai simplu sub numele WRC, a intrat în epoca hibridă în 2022. Vechile mașini de categoria World Rally Car au fost înlocuite cu noile mașini Rally1. Acestea sunt cele mai rapide mașini de raliu din istorie, fiind mai rapide pe probele speciale chiar și decât mașinile din legendara Grupă B, clasa de vârf între 1982 și 1986.

      Chiar dacă noile mașini Rally1 sunt foarte spectaculoase, dezvoltarea lor este foarte costisitoare. Din cauza acestui factor, noul regulament tehnic introdus în 2022 nu a reușit să atragă producători noi în competiție. Drept urmare, conducerea WRC a decis să renunțe sistemele hibride începând din sezonul 2025. Astfel, mașinile Rally1 de anul viitor vor fi propulsate doar de un motor termic de 1.6 litri.

      În prezent, motoarele hibride ale mașinilor Rally1 dezvoltă peste 500 de cai putere. Cel mai probabil, odată cu eliminarea sistemului hibrid, puterea va fi redusă undeva la circa 350 de cai putere.

       

      De asemenea, tot de anul viitor, aceste mașini vor avea o greutate mai mică, dar și o reducere a elementelor aerodinamice și a restrictorului de aer din motor.

       

      Din sezonul 2025, mașinile sub egida regulamentului Rally2 vor putea fi dotate cu așa-numitul WRC Kit. Acesta va consta într-un restrictor de aer mai mare, o evacuare mai mare, o cutie de viteze operată prin padele și un eleron nou.

      O schimbare majoră a regulamentului tehnic va avea loc în 2026. Mașinile Rally1 vor fi revizuite pentru a reduce costurile de dezvoltare, precum și complexitatea lor. Noul regulament va permite echipelor să dezvolte mașini noi cu caroserii de concepție proprie, bazate pe modele de stradă din segmentele B, C, SUV-uri compacte și chiar concepte.

      De asemenea, puterea motoarelor va fi limitată la 330 de cai putere, iar eficiența aerodinamică va fi și aceasta redusă. Pe lângă acestea, mașinile vor avea și limitatoare de viteză pentru a reduce dezvoltarea și costurile. La fel cum este cazul în Formula 1, FIA va introduce un cost cap.

       

      Costurile pentru fiecare mașină nu vor avea voie să depășească 400.000 de euro. La final, echipele din WRC vor fi obligate să scoată la vânzare mașinile sale imediat după finalul unei etape.

       

      Actualul regulament, cu modificările pentru 2025, va exista și în 2026, alături de regulamentul complet nou. În încheiere, WRC dorește să introducă și o categorie pentru mașini de raliu electrice.

      Sursa : automarket

       

    5. Uzina Audi Ingolstadt, orașul unde ae află și cartierul general al mărcii 4 cu inele, a devenit oficial neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon. Este a treia uzină a mărcii germane care atinge neotralitatea emisiilor de CO2, după cele din Bruxelles și Gyor. În acest articol, vom afla cum a reușit Audi să transforme principala sa uzină într-un loc prietenos cu mediul înconjurător.

      Drumul către un viitor neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon este o prioritate importantă pentru Audi. Nemții depun eforturi semnificative pentru a reuși să obțină aceste obiective ambițioase. Fie că este vorba de implicare în cadrul mai multor asociații specializate în prevenirea schimbărilor climatice, fie că vorbim despre procese de producție inovatoare, al căror impact asupra mediului este redus, Audi a reușit să fie un brand ecologic și prietenos cu mediul.

      Anul acesta marchează un nou obiectiv important cu privire la protejarea mediului înconjurător. Din 1 ianuarie 2024, uzina Audi de la Ingolstadt este oficial neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon. Așa se face că acum Audi are 3 astfel de fabrici în lume. Prima uzină care a atins neutralitate în CO2 a fost cea din Bruxelles, declarată neutră în 2018. A urmat apoi uzina de la Gyor, în 2020. Iar acum, a venit și rândul celei mai importante uzine a mărcii cu 4 inele.

      TOATE UZINELE AUDI, EMISII NEUTRE DE CARBON DIN 2025

      Ca parte a programului de mediu Mission:Zero, Audi și-a propus un obiectiv, pe cât de ambițios, pe atât de realist: acela ca absolut toate uzinele sale să atingă neutralitatea emisiilor de carbon până la finalul lui 2025. Acesta este un moment bun să trecem în revistă faptul că Audi are 5 uzine mari pe mapamond. Trei dintre ele, cele menționate mai sus, sunt deja neutre. În viitorul nu foarte îndepărtat, uzinele de la Neckarsulm și San Jose Chiapa (Mexic) vor deveni și acestea fabrici 100% prietenoase cu mediul.

      „Protejarea mediului în cel mai bun mod posibil este ferm ancorată în strategia Audi”, ne spune Gerd Walker, membru al Consiliului de Administrație Audi pentru Producție și Logistică. „Prin tranziția uzinei de la Ingolstadt la energii regenerabile, facem un pas major către obiectivul nostru de a avea o producție de vehicule neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon”, a mai adăugat acesta.

      PRIMUL PILON AL NEUTRALITĂȚII: CREȘTEREA EFICIENȚEI ENERGIEI

      Pentru ca uzinele Audi să devină complet neutre, marca germană implementează un concept circular, bazat pe 4 piloni de neutralitate. Primul dintre acestea constă în creșterea eficienței energiei. Acesta este primul pas în drumul spre a obține neutralitatea emisiilor pentru oricare dintre uzinele mărcii.

      Pentru a ușura această tranziție, Audi a dezvoltat o platformă specială de management și control al energiei în uzinele sale. Această platformă se numește Energy Analytics și este un sistem software de analiză, care compilează, pregătește și procesează cantități mari de date din procesele de producție din mai multe surse ale mărcii. Un astfel de proces mai este cunoscut și ca data mining.

       
      7-1.jpg
      8-1.jpg
      9-1.jpg
       

      Rezultatele din acest proces sunt apoi prezentate vizual, astfel încât utilizatorii pot identifica rapid punctele cheie ale unei analize. Astfel, cauzele consumului inutil de energie sunt înțelese și categorisite mai ușor. De asemenea, potențialul de economisire este identificat mai rapid. Pe baza acestor date sunt luate măsuri necesare pentru eficientizarea energiei.

      Un astfel de sistem are un efect pozitiv asupra uzinelor Audi. De exemplu, în 2022, uzina de la Ingolstadt a reușit să economisească peste 35.000 de MWh de energie și să evite să producă peste 5000 de tone de emisii de carbon.

      Sursa :automarket

    6. Constructorul din Mlada Boleslav a publicat primele imagini și informații despre noua Octavia facelift. Pentru prima oară, modelul ceh poate fi echipat cu un display central de 13 inch, iar asistentul virtual cu inteligență artificială ChatGPT este integrat în sistemul multimedia.

      Prima generație modernă Skoda Octavia a debutat în 1996. De atunci, peste 7 milioane de clienți, din peste 60 de țări, au optat pentru modelul constructorului din Mlada Boleslav. În consecință, Octavia este cel mai popular model din portofoliul Skoda.

      Acum, Skoda Octavia a primit un facelift. Acesta propune o serie de modificări estetice, dar și câteva noutăți de ordin tehnic. Inclusiv motorizări mai puternice decât înainte. În continuare, Octavia poate fi comandată atât în versiune hatchback cât și break.

      295465l-1000x0-w-d65c7025.jpg

      Octavia facelift este disponibilă în 4 niveluri de echipare: SE Technology, SE L, SportLine și vRS.

      Mulțumită unor modificări aduse părții frontale și din spate, lungimea mașinii a crescut cu 9 milimetri, la 4.698 de milimetri.

      A DOUA GENERAȚIE DE FARURI LED MATRIX

      Pe lângă spoilerele redesenate, Skoda Octavia facelift propune faruri revizuite: cele LED sunt standard, iar cele LED Matrix sunt opționale pe majoritatea nivelurilor de echipare. Mai departe, avem noul logo 2D Skoda, stopuri LED revizuite (cele cu animație sunt opționale) și jante noi cu diametrul cuprins între 16 și 19 inch.

      374364l-1000x0-w-12f72fd3.jpg

      Paleta de culori exterioare include 10 nuanțe, inclusiv unele noi precum Verde Hyper și Portocaliu Phoenix.

      În ceea ce privește habitaclul, Skoda Octavia facelift propune mai multe echipamente în standard. Lista include, printre altele, un display central de 10 inch, instrumentar digital de bord cu ecran de 10 inch, asistentul virtual cu inteligență artificială ChatGPT integrat în sistemul multimedia și sistem de climatizare, automat, pe două zone.

      367255l-1000x0-w-05ea9dd3.jpg

      Pentru prima oară, clienții au la dispoziție un display central de 13 inch. El este opțional pentru nivelurile de echipare inferioare, dar standard pentru versiunea vRS.

      Sunt disponibile 9 teme interioare, denumite Design Selections: Studio, Loft, Lodge, Lounge, Suite Black, Suite Cognac, Sportline, vRS Fabric și vRS Suedia.

      MATERIALE RECICLATE PENTRU HABITACLU

      În funcție de alegerea făcută, primești materiale reciclate, inclusiv piele tratată în mod sustenabil și piele (tot artificială) perforată disponibilă, în premieră, în nuanțele negru sau coniac.

       

      Opțional, pot fi bifate și scaune față ergonomice, atestate AGR, cu funcție de ventilație și masaj.

       

      380504l-1000x0-w-a90bca3c.jpg

      Volanul este îmbrăcat în piele și integrează noul logo 2D Skoda. Tot o premieră sunt ornamentele interioare Dark Chrome.

      Pentru că vorbim despre un model Skoda, trebuie să menționăm și echipamentele Simply Clever, unele îmbunătățite. Spre exemplu, avem o cutie specială unde pasagerii din spate își pot depozita sticlele și paharele, suportul pentru tabletă poate fi montat acum și pe scaunele sport, iar racleta de gheață și umbrela sunt confecționate din materiale reciclate.

      392031l-1000x0-w-8b338fc7.jpg

      Gama de motorizări a noii Skoda Octavia facelift include 4 unități pe benzină și 2 diesel. Unele dintre ele pot fi comandate și alături de un sistem mild-hybrid la 48V.

      CEA MAI NOUĂ GENERAȚIE DE MOTORIZĂRI

      Intrarea în gamă se face cu unitatea de 1.5 litri TSI și cu agregatul de 2.0 litri TDI, ambele dezvoltând 116 CP. În cazul ambelor vorbim despre o transmisie manuală cu 6 rapoarte. Motorul pe benzină este disponibil și mild-hybrid, la fel ca si versiunea de 1.5 litri TSI cu 150 CP.

      142137l-1000x0-w-a0dedce3.jpg

      De asemenea, pentru ambele versiuni pe benzină poate fi bifată transmisia automată DSG cu 7 rapoarte. Aceeași cutie de viteze poate fi comandată și alături de motorizarea diesel (2.0 TDI) cu 150 de cai putere și 360 Nm.

      În 2025, gama va fi completată de un motor de 2.0 litri TSI, cu 204 CP (+14 CP). Acesta este singurul care vine alături de un sistem de tracțiune integrală. Transmisia automată cu 7 rapoarte este singura variantă în acest caz.

      444122l-1000x0-w-d1e7292d.jpg

      Ultimul, dar nu cel din urmă, este propulsorul de 2.0 litri TSI cu 265 de cai putere. Acesta echipează versiunea de top Octavia vRS și oferă cu 20 de cai putere mai mult decât înainte. Vine alături de o configurație cu roți motrice față și transmisie automată DSG cu 7 rapoarte.

      OCTAVIA RS, CU 265 CP ȘI MAI MULTE DOTĂRI STANDARD

      Dacă tot am pomenit de noua Skoda Octavia vRS facelift, aceasta mai vine echipată cu o suspensie sport, care coboară garda la sol cu 15 milimetri, un diferențial cu alunecare limitată, terminații negre pentru sistemul de evacuare, elemente exterioare vopsite în negru, jante Comet de 18 inch (cele de 19 inch sunt opționale) și spoilere mai agresive.

      453591l-1000x0-w-4dcac9cb.jpg

      Așa cum spuneam mai sus, sunt disponibile 2 teme interioare pentru Octavia vRS.

       

      vRS Fabric este standard și include cu tapițerie din material textil, cusături roșii, scaune sport cu tetiere integrate, volan cu 3 spițe îmbrăcat în piele și pedale cu aspect de oțel inoxidabil.

       

      De cealaltă parte, tema vRS Suedia este opțională și aduce în plus o tapițerie din microfibră Suedia și piele artificială, cusături roșii și scaune față ajustabile electric și cu funcție de masaj.

      389423l-1000x0-w-9fdc77bf.jpg

      Nivelul de echipare Sportline combină elementele sportive ale versiunii vRS cu motorizările "obișnuite": 1.5 TSI cu 150 CP, 2.0 TSI cu 204 CP și ambele propulsoare de 2.0 litri TDI cu 116 și 150 CP.

      Găsim câteva noutăți și pe lista sistemelor de asistență. Spre exemplu, vechiul Driver Alert a fost înlocuit cu sistemul Attention and Drowsiness Assist, sistemul de recunoaștere a semnelor de circulație a fost îmbunătățit, iar ca noutăți absolute avem sistemele Intelligent Park Assist și Remote Park Assist. Ambele sunt disponibile doar alături de transmisia automată DSG.

      Sursa : automarket

    7. image.png.b43737bf09fbdab2dadb7575a007de4b.png

      Skoda a prezentat oficial noul concept Epiq. Acesta anunță un viitor crossover electric de dimensiuni mici, care va fi lansat în 2025 și care va avea un preț de pornire de 25.000 de euro.
       

      După o scurtă campanie de promovare în perioada recentă, Skoda a dezvăluit oficial cel mai nou concept al său, botezat Epiq. Acesta este un crossover electric de dimensiuni mici, iar conceptul urmează să fie transformat în model de serie în 2025. Mai mult, viitorul model promite să fie unul accesibil datorită unui preț de pornire de 25.000 de euro.

      NOUL LIMBAJ DE DESIGN "MODERN SOLID"

      943241l-1000x0-w-e334bc34.jpg

      Conceptul Skoda Epiq prezintă noul limbaj de design Modern Solid. Astfel, partea din față este caracterizată de faruri LED foarte subțiri și curbate, precum și de o grilă foarte mică, acompaniată de un element de decor negru prezent în partea superioară a barei de protecție. De asemenea, aici avem și un scut de protecție mare cu 8 inserții dreptunghiulare. Cele din margini conțin accente portocalii, în timp ce restul sunt lăsate nevopsite.

      Partea frontală este completată de o capotă ușor sculptată și care cuprinde noua inscripție a mărcii cehe. În părțile laterale putem remarca un design foarte simplist, cu câteva elemente de protecție pentru aripi și portiere, menite să scoată în evidență caracterul robust al noului concept.

       

      De asemenea, jantele au un design aerodinamic, iar plafonul este vopsit într-o culoare contrastantă neagră și integrează și bare longitudinale.

       

      951173l-1000x0-w-c7826d01.jpg

      Partea din spate este ceva mai complexă, datorită stopurilor LED desenate sub forma literei T. Și aici avem cele 8 inserții integrate în bara din spate, iar inscripția Skoda montată pe hayon este iluminată. Tot aici vedem și un eleron mic deasupra hayonului.

      INTERIOR MINIMALIST ȘI PRACTIC

      Habitaclul noului concept adoptă un design exclusiv minimalist și digitalizat. Versiunea de serie a lui Skoda Epiq va avea un interior care va cuprinde în mare parte materiale sustenabile și ecologice. Aici putem vedea un compartiment de depozitare în zona consolei centrale "plutitoare", iar aici mai este inclus și un încărcător wireless pentru telefon. Volanul cu două spițe integrează butoane fizice și comenzi haptice.

      895738l-1000x0-w-d1ca7ac8.jpg

       

      Scaunele sunt îmbrăcate în tapițerie albă în combinație cu gri și conțin și cusături portocalii. De altfel, asemenea accente avem și pe panourile portierelor, la consola centrală și pe bord.

       

      Inclusiv centurile sunt vopsite în această culoare. Bineînțeles, nu putem trece cu vederea instrumentarul digital afișat pe un ecran mic, precum și ecranul central mare pentru sistemul multimedia.

       

      Noul concept Skoda Epiq măsoară 4.1 metri în lungime, de unde rezultă un portbagaj cu o capacitate de 490 de litri.

      AUTONOMIE DE PESTE 400 DE KILOMETRI

      894717l-1000x0-w-e9ec0022.jpg

       

      Pe partea tehnică, versiunea de serie a lui Skoda Epiq va avea o autonomie de peste 400 de kilometri și va avea inclusiv tehnologie de încărcare bidirecțională. Deocamdată, Skoda nu a oferit mai multe detalii despre propulsor și baterie.

      Versiunea de serie a lui Skoda Epiq va debuta în 2025 și va costa 25.000 de euro. Noul model va fi produs în Spania, la uzina de la Pamplona.

      Sursa : automarket

    8. image.png.b7ad30cb1fce699bd146888a3a9935db.png

      BMW a dezvăluit oficial noul concept Vision Neue Klasse X. Acesta este un SUV electric ce urmează să fie transformat în model de serie și este al doilea concept prezentat din viitoarea familie de modele electrice Neue Klasse.
       

      După ce am asistat la o primă imagine sugestivă, BMW a prezentat oficial cel de-al doilea membru al viitoarei game de modele electrice Neue Klasse. Mai exact, este vorba despre noul Vision Neue Klasse X, un concept care anunță un viitor SUV electric de dimensiuni compacte. Versiunea de serie a noului concept, care va fi lansată după 2025, ar putea fi chiar înlocuitorul actualului BMW iX3.

      NOUL LIMBAJ DE DESIGN MINIMALIST

      199449l-1000x0-w-e39c4381.jpg

       

      La fel ca și conceptul Vision Neue Klasse de anul trecut, noul concept Vision Neue Klasse X propune un limbaj de design lipsit de prea multă complexitate, dar care scoate în evidență ADN-ul mărcii bavareze. Astfel, conceptul este caracterizat de suprafețe netede în mare parte și ușor sculptate pentru a evidenția caracterul dinamic al acestuia.

      În partea din față avem faruri cu o semnătură luminoasă nouă și care se întind până la mijloc, acolo unde regăsim celebra grilă dublă tridimensională și care este și iluminată. Farurile și grila dublă creează un efect de iluminare atunci când șoferul se apropie de mașină. Tot aici putem observa și bara din față cu un design agresiv și care include două elemente aerodinamice separate la mijloc.

      229284l-1000x0-w-54c0f65c.jpg

       

      În partea laterală observăm aripile evazate și jantele cu 5 spițe de dimensiuni mari, precum și oglinzile laterale foarte subțiri care integrează camere video. În spatele geamurilor laterale vedem și curba Hofmeister prezentă la majoritatea modelelor BMW. În cazul lui Vision Neue Klasse X, această curbă este realizată prin ceea ce BMW numește imprimare reflectorizantă. Astfel, în funcție de unghiul din care este privită, se formează o suprafață transparentă sau reflectorizantă.

      225625l-1000x0-w-3a20ba4c.jpg

      Partea din spate este dominată de stopurile LED alungite și care prezintă elemente imprimate 3D.

       
      La fel ca farurile, luminile stopurilor sunt controlate individual, iar intensitatea lor este variabilă.

       

      HABITACLU AERISIT ȘI SPAȚIOS

      Mulțumită unui plafon panoramic de sticlă, interiorul noului concept este dominat de lumina naturală, care creează senzația că te afli într-o mașină foarte aerisită și spațioasă. Așa cum am remarcat și în imaginea sugestivă de dinainte de prezentarea conceptului, habitaclul lui Vision Neue Klasse X are un design minimalist și concentrat pe funcționalitate.

      311676l-1000x0-w-f8d89af6.jpg

      Volanul are un design interesant, cu două spițe montate pe verticală. Bineînțeles, volanul integrează și o serie de butoane multifuncționale. Tot aici putem vedea și ecranul central mare pentru sistemul multimedia. Un aspect interesant este reprezentat de afișajul său. Culorile afișajului sunt transferate atât la sistemul de iluminare ambientală, cât și la suprafețele textile iluminate din spate ale panoului de bord.

      325455l-1000x0-w-113745e7.jpg

       

      În habitaclu este prezent și sistemul BMW Panoramic Vision, care afișează toate informațiile importante pe toată lățimea parbrizului. Conceptul beneficiază și de un asistent personal inteligent activat prin comandă vocală, precum și de sistemul Personal Sound Experience cu tehnologia HYPERSONX WHEEL.

      MATERIALE PE BAZĂ DE PLANTE ȘI MINERALE

      Interiorul noului concept este caracterizat și de prezența materialelor ecologice și reciclabile. Materialul de suprafață este confecționat dintr-o combinație de plante și minerale, fără țiței. Acest material este prezent la panourile portierelor și la consola centrală.

      333494l-1000x0-w-6f8416ed.jpg

      În premieră, sunt utilizate și materiale plastice maritime pentru piesele turnate prin injecție.

       
      Această materie primă secundară, care este obținută din plasele de pescuit scoase din uz, este prezentă în habitaclul noului Vision Neue Klasse X în proporție de 30%.

       

      Inclusiv la exterior avem câteva elemente construite din materiale ecologice. De exemplu, pragurile laterale și atașamentele spoilerelor din față și din spate sunt create din monomateriale reciclate.

      AUTONOMIE MAI MARE CU 30%

      Noul concept BMW Vision Neue Klasse X aduce cea de-a șasea generație a propulsorului electric eDrive. Motoarele electrice sunt mai puternice și mai eficiente. Bateria conceptului folosește celule rotunde, care au o densitate de energie volumetrică mai mare cu 20% față de celulele prismatice.

      Mai mult, noul concept adoptă o arhitectură de 800 de volți, ceea ce înseamnă o viteză de încărcare îmbunătățită cu 30%. De pildă, 10 minute de încărcare sunt suficienți pentru o autonomie de 300 de kilometri.

      220464l-1000x0-w-d2b2790a.jpg

      Și pentru că tot am ajuns la autonomie, aceasta este acum mai mare cu 30% față de actualele modele de serie electrice ale mărcii bavareze. Mai mult, datorită formei caroseriei, noul BMW Vision Neue Klasse X are o rezistență redusă cu 20% față de un model existent comparabil. Astfel, cu toate aceste detalii luate în calcul, eficiența generală a noului concept este mai mare cu 25%.

      221155l-1000x0-w-2c40c690.jpg

       

      Deocamdată, BMW nu a anunțat anul lansării versiunii de serie a noului concept. Primul model din viitoarea familie Neue Klasse va fi lansat în 2025 și va fi produs în Ungaria, la uzina de la Debrecen.

      via BMW

    9. image.png.12f80b13658f12ff88dec7c605b38fdb.png

      Primele modele bazate pe platforma Neue Klasse vor intra în producție în 2026. BMW va ataca mai întâi segmentul de SUV-uri și cel de sedan compact.

      Când BMW a lansat i3 acum un deceniu, acel hatchback electric reprezenta o schimbare majoră pentru producătorul auto. Modelul i3 avea un nou concept de tren de rulare, materiale noi, o producție nouă și un design bazat pe sustenabilitate. La vremea respectivă, i3 era considerat un vehicul foarte avansat pentru acei ani.

      BMW speră ca acest scenariu se va repeta cu familia sa de vehicule electrice Neue Klasse. Din nou, BMW va lansa un automobil complet electric care se va distinge față de restul lumii auto. În cadrul BMW, Neue Klasse reprezintă trecerea producătorului către mobilitatea electrică și digitală. S-a dezvoltat o arhitectură electrică dedicată de 800 de volți în acest scop.

      La inima sistemului se află o baterie de înaltă tensiune care renunță la un design modular. În loc să stea pe o placă de bază, pachetul de baterii face parte din structura corpului vehiculului pentru a reduce greutatea și costurile de asamblare. Pentru baterii, BMW va trece de la celule prismatice la celule cilindrice.

      A șasea generație a BMW eDrive va debuta în modelele Neue Klasse.

      Noul sistem este mai ușor, mai compact și mai eficient din punct de vedere al costurilor cu peste 40% față de versiunea eDrive utilizată astăzi. Consumul său de energie este preconizat să fie cu până la 25% mai mic decât versiunea actuală.

       

      220945l-1000x0-w-bde2e394.jpg

      Neue Klasse reprezintă cea mai mare investiție din istoria BMW. Arhitectura electrică este concepută pentru a acoperi întreaga gamă a producătorului auto.

      Tehnologia Neue Klasse va susține șase modele până la sfârșitul acestui deceniu. În 2026, BMW va începe producția unui sedan de dimensiunile modelului Seria 3 la uzina din München. Ulterior, producția va începe și în Mexic și China.

      Un sedan coupe numit iX4 este de asemenea așteptat în 2026, iar o variantă break este programată pentru 2027. Al șaselea model este un SUV compact, care se așteaptă să înlocuiască iX1.

      Odată cu sosirea Neue Klasse, se așteaptă ca BMW să introducă o nouă nomenclatură pentru a evita confuziile în rândul clienților în timpul tranziției către era electrică.

      Sursa : automarket

    10. image.png.8755c6bd5deb8ba79fbb15973ed3eb1d.png

      Viitoarele modele BMW din familia de electrice Neue Klasse vor avea încărcare bidirecțională, a confirmat marca germană. Primul model de serie din noua familie de modele va fi lansat în 2025.
       

      În cadrul conferinței de prezentare a rezultatelor financiare pentru anul 2023, BMW a confirmat oficial că viitoarele sale modele electrice vor avea tehnologie de încărcare bidirecțională. Asta înseamnă că noile modele vor putea fi încărcate de către un produs electrocasnic sau chiar de către sursa de curent electric a propriei case.

      Pe lângă încărcare, mașina în sine va putea fi utilizată ca o sursă de curent electric în cazul unei pene de curent, de exemplu, sau pentru a alimenta alte bunuri care necesită curent electric. În prima fază, BMW va face disponibilă funcția Vehicle to Home (V2H), care va fi apoi urmată de Vehicle to Grid (V2G, alimentare dintr-o rețea electrică) și de către Vehicle to Load (V2L).

      Noua tehnologie va fi prezentă la primele două modele din familia Neue Klasse. Primul astfel de model va fi un SUV electric, bazat pe conceptul Vision Neue Klasse X. Acesta va fi lansat în 2025. Modelul va fi urmat de o berlină electrică în 2026, bazată pe conceptul Vision Neue Klasse.

      După aceste două modele, BMW va mai lansa cel puțin încă 4 modele noi până la finalul lui 2028.

      La final, până la sfârșitul deceniului, BMW se așteaptă ca mai mult de jumătate din vânzările globale totale să fie reprezentate de mașini electrice.

      Sursa : automarket

    11. image.png.05db7b321516250407fabf8e24cef02b.png

      McLaren a lansat o ediție specială nouă pentru modelul său exotic 750S. Noua ediție marchează victoriile mărcii obținute în Formula 1, Le Mans și Indy 500, iar aceasta va fi produsă în doar 6 exemplare.
       

      Anul acesta, McLaren împlinește 60 de ani de existență. De-a lungul acestor ani, constructorul care poartă numele lui Bruce McLaren, a cucerit cele mai importante titluri din lumea motorsportului. McLaren este singura marcă din lume care a câștigat titluri în Formula 1, inclusiv Marele Premiu de la Monaco, precum și cursa de 24 de ore de la Le Mans și Indy 500.

       

      Pentru a marca aceste succese, McLaren a lansat noul 750S 3-7-59 Theme. Numele ediției speciale reprezintă numerele de concurs care au câștigat cele 3 curse menționate anterior. Prima cifră a fost numărul de concurs al mașinii care a câștigat cursa de 500 de mile de la Indianapolis în 1974. Cifra 7 este numărul de concurs purtat de Alain Prost în Formula 1 în sezonul 1984, atunci când a câștigat cursa din Monaco. La final, numărul 59 a fost purtat de mașina care a câștigat cursa de 24 de ore de la Le Mans în 1995.

      089394l-1000x0-w-75c66925.jpg

       

      Ediția specială este vopsită într-un mod unic, cu 3 teme de culori diferite în părțile din față, central și în spate.

       

      Bineînțeles, noua ediție limitată este realizată de către divizia de personalizare McLaren Special Operations. Pentru fiecare exemplar în parte sunt necesare 1200 de ore pentru a aplica vopseaua specială, care este aplicată manual.

       

      Mai mult, vopseaua include și coduri QR pentru fiecare din cele 3 părți vopsite diferit. Aceste coduri arată informații și imagini despre mașinile care au câștigat cursele menționate mai sus. Inclusiv în interior avem o emblemă care reprezintă coroana triplă a motorsportului brodată pe tetiere. Aici avem scaune îmbrăcate în alcantara și mai multe elemente din fibră de carbon.

      127452l-1000x0-w-b095331b.jpg

      Noua ediție specială a lui McLaren 750S va fi produsă în doar 6 exemplare. Aceasta va fi disponibilă atât în varianta coupe, cât și în cea cu plafon detașabil.

      Sursa : automarket

    12. image.png.8c4589507e764d2434808086cbb3e018.png

      Bentley a prezentat oficial primul exemplar al noului Speed Six Continuation Series, o replică fidelă a modelului clasic produs în anii 20 și 30. Noul model va fi produs în 12 exemplare, iar fiecare va primi un motor de 6.5 litri și 205 cai putere.
       

      Cu ocazia Festivalului de Viteză de la Goodwood, Bentley a decis să readucă la viață una dintre cele mai importante modele din istoria sa. Mai exact, este vorba despre noul Speed Six Continuation Series, o replică fidelă a modelului care a fost produs în anii '20 și '30. De altfel, Speed Six este primul Bentley care a câștigat faimoasa cursă de 24 de ore de la Le Mans.

      836019l-1000x0-w-df446f0a.jpg

      Noul Speed Six Continuation Series va fi produs exclusiv de către Mulliner, divizia de personalizare a mărcii britanice. Pentru a crea noua replică, Bentley se folosește de schițele originale și de notițele mecanicilor de acum mai bine de 90 de ani pentru ca noul model să fie cât mai apropiat posibil de exemplarele originale. Procesul de producție va fi ajutat și de un exemplar original produs în 1930 și care face parte din colecția mărcii din Crewe.

      849071l-1000x0-w-1ef1ecc1.jpg

       

      Primul astfel de exemplar, botezat Car Zero, va fi prezentat la Festivalul de Viteză de la Goodwood. Acest exemplar va fi folosit strict pentru teste și nu va fi vândut niciunui client.

       

      În orice caz, Bentley va produce 12 astfel de exemplare. Fiecare dintre ele va avea un motor cu 6 cilindri în linie, de 6.5 litri și care dezvoltă 205 cai putere.

       

      892013l-1000x0-w-79b8734f.jpg

      Bentley se așteaptă ca producția celor 12 exemplare să fie gata până în 2025. Construirea unui astfel de exemplar durează 10 luni.

      Sursa : autoamarket

    13. image.png.6af121e0926cc6feea89ebff5611c6b1.png

      Bentley a anunțat că amână lansarea primului său model electric. Astfel, acesta va fi lansat acum în 2026. Totodată, marca de lux se va concentra mai mult pe modele hibride.

      Constructorul britanic de lux nu va mai lansa primul său model electric în 2025, așa cum prevedea inițial planul Beyond 100. Din cauza unor probleme de natură tehnică și cu sistemul software, dar și a cererii scăzute pentru mașinile electrice de lux din prezent, lansarea primului model electric Bentley va avea loc acum în 2026.

      Inițial, după lansarea primului model cu zero emisii, Bentley avea în plan să lanseze alte 4 modele electrice noi până în 2030. Acum, ca urmare a amânării, constructorul de mașini de lux se va concentra mai mult asupra noilor modele hibride. Din 2026, toate modelele cu motoare termice vor fi disponibile exclusiv sub forma unor hibride cu încărcare la priză.

      Mai mult, Bentley va continua să vândă astfel de modele și după 2030. Conform planului inițial, acela trebuia să fie anul în care Bentley avea să renunțe complet la vânzarea de mașini cu motoare termice și hibride. Termenul limită pentru aceste mașini va fi restabilit pentru 2031 sau 2032.

      Cât despre primul model electric, Bentley spune că va primi sisteme de asistență avansate, inclusiv un sistem de conducere autonomă de nivel 2++, așa cum este numit de Bentley.

      Acest sistem va avea și o funcție de „chemare” a mașinii de la distanță de către proprietar.

      Sursa : automarket

    14. image.png.e80ec1368cb1c902979c4d1c082282ea.png

      Primul model cu zero emisii Bentley ar putea avea cel puțin 1.300 de cai putere, a declarat șeful companiei britanice într-un interviu recent. Acesta ar trebui să intre în producție în 2025.
       

      La fel ca mulți alți producători din industrie, Bentley a îmbrățișat electrificarea și se pregătește pentru primul său model cu zero emisii. Acesta ar urma să intre în producție în 2025, fiind dezvoltat pe arhitectura PPE a Grupului Volkswagen.

      Din punct de vedere al designului, viitorul model nu va arăta ca o mașină electric, dar va avea performanțe de invidiat. Cel puțin asta susține șeful companiei.

      Într-un interviu recent, Adrian Hallmark a declarat că mașina va avea cel puțin 1.300 de cai putere și va atinge 96 de km/h în doar 1.5 secunde. Pentru a nu crea disconfort, cel de la volan va avea la dispoziție mai multe moduri de livrare a puterii.

      "Dacă am obținut 659 de cai putere, în prezent, cu GT Speed, cu modelul electric vom dubla această cifră. [...] Dar din punct de vedere al accelerației de la 0 la 96 km/h, sunt unele randamente descrescătoare. Problema este că, este incomod. [...] Poți să ai 0-96 km/h în 2.7 secunde. Sau poate fi schimbat la 1.5 secunde," a declarat Hallmark.

      Așa cum spuneam, primul Bentley electric ar trebui să intre în producție în 2025, la uzina din Crewe (Anglia).

      Sursa : automarket

    15. image.png.e1c0afc06dad14053fc3af21b0abb4ff.png

      Adrian Hallmark și-a dat demisia din funcția de președinte și CEO al Bentley. Hallmark va fi noul șef al mărcii Aston Martin până la finalul acestui an.
       

      Acum în vârstă de 61 de ani, Adrian Hallmark a intrat în familia Grupului Volkswagen în 1998. În perioada 1999-2005, Hallmark a fost membru în consiliul de administrație al Bentley, fiind responsabil de vânzări și marketing.

      În 2018, Adrian Hallmark a fost numit președinte și CEO al companiei britanice. Sub conducerea lui, Bentley a evoluat, iar vânzările aproape s-au dublat.

      Acum, însă, Hallmark și-a dat demisia din toate funcțiile pe care le avea la Bentley. Cu efect imediat.

      El rămâne în Marea Britanie și, mai ales, în industria auto. Pentru că Aston Martin tocmai a anunțat că va prelua frâiele companiei, nu mai târziu de 1 octombrie 2024.

      Motivele pentru care Hallmark și-a dat demisia din funcția de CEO al Bentley sunt, momentan, necunoscute.

      Sursa : automarket

    16. image.png.4518566946b4611ed9b5e66afeab7a9c.png

      Potrivit primului ministru al România, Marcel Ciolacu, un tronson de 148 de kilometri din Autostrada Moldovei va fi dat în circulație până la finalul anului.

      Autostrada Moldovei este un proiect vital pentru infrastructura rutieră din țara noastră. Șoseaua de mare viteză se întinde pe aproape 440 de kilometri de la Ploiești și până la Siret, la granița cu Ucraina, scriu cei de la Profit.ro.

      În prezent, pe această autostradă se lucrează din apropiere de Ploiești, mai exact de la intersecția A3, până la Pașcani. Cu alte cuvinte, pe aproximativ 320 de kilometri, iar mai multe tronsoane au deja termen de finalizare.

      Pe primul lot, Ploiești-Mizil, lucrările au ajuns deja la 57%, astfel că până la finalul lunii aprilie ar putea ajunge fără probleme la 65%. Acest tronson are o lungime de 21 de kilometri, iar termenul de finalizare ar fi octombrie 2024.

      Potrivit premierului Marcel Ciolacu, până la finalul acestui an, un tronson de 148 de kilometri din Autostrada Moldovei va fi deschis circulației.

      Sursa > automarket

    17. image.png.01357f91ee03c12dba7d0a39084ed2ef.png

      În cadrul unui eveniment special, noua generație Porsche Panamera a fost prezentată membrilor presei și clienților mărcii din țara noastră.

      Noua generație Porsche Panamera a fost prezentat la finalul anului trecut, la Shanghai, apoi în cadrul unui eveniment la Dubai.

      În Europa, noul Panameara a ajuns de-abia anul acesta și nu oriunde. Modelul german a pășit, pentru prima oară, pe pământ european la Cluj, cu ocazia turneului de tenis Transylvania Open. Acolo am avut și noi primul contact cu el, ce-i drept doar de la depărtare.

      Acum însă, noua generație Porsche Panamera a ajuns, oficial, în România. Modelul ne-a fost prezentat aseară, în cadrul unui eveniment special, unde au fost invitați membri ai presei, dar și clienți ai mărcii germane.

      Deși ai fi tentat să spui că este vorba despre un facelift major, toate panourile de caroserie ale noii Panamera au fost revizuite complet. Mai mult, lungimea mașinii a crescut cu 3 milimetri, la 5.052 milimetri.

      Mai departe avem prize de aer mai mari în partea din față, faruri LED Matrix în standard, aripi mai late, jante de până la 21 de inch și o bandă LED, mai îngustă decât înainte, în partea din spate.

      Pentru interior, Porsche a pregătit 3 display-uri, ca în cazul lui Taycan, iar selectorul transmisiei a fost mutat în dreapta volanului.

      Din punct de vedere tehnic, noul Panamera oferă motorizări convenționale mai puternice.

      Spre exemplu, intrarea în gamă se face cu Panamera și Panamera 4, ele oferind acum 353 de cai putere. Marea noutate este că sunt disponibile 4 versiuni electrificate E-Hybrid.

      Cel mai puternic Panamera, disponibil în momentul de față este versiunea Turbo E-Hybrid, care pornește de la 198.230 de euro în România. Aceasta oferă 680 de cai putere și 930 Nm, suficient pentru a atinge 100 de km/h în 3.2 secunde.

      Sursa > automarket

    WESTCSTRIKE

    Designed by JoiNET ( HaLoGeK )
    WESTCSTRIKE ROMÂNIA © 2018-2023
    ×
    • Create New...
    Statistica МС

    Avem 2 servere principale de pe care sunt trimise articole unice către serverele dumneavoastră. Majoritatea jucătorilor noștri joacă pe cel mai recent GSClient, o mică parte pe vechea versiune 4554..

    Master #1 - MasterServer (GSClient)
    Master #2 - MasterServer